O poveste banală #2 | Fantezii cu necunoscuţi | Fantezii erotice

Am fost trezit din reverie de fluierul trenului. Deja oamenii se înbulzeau pe la uşile vagoanelor. În mare grabă, mi-am strâns catrafusele şi am luat-o şi eu spre trepte, aşteptându-mi rândul în spatele unui domn venerabil care de abia îşi trăgea cei 100 de ani după el. Din nou pe bancheta din vinilin, din nou atmosferă aia de „mă-uit-la-tine-dar-doar-întâmplător-pentru-că-stai-în-faţa-mea-şi-nu-am-de-ales”. I-am zâmbit babei enervante de viză vi şi mi-am reluat locul la geam. Încă un fluierat prelung şi garnitură s-a pus în mişcare în scârţâit de fier ruginit pe fier ruginit. Cu puţin noroc, aveam să ajung în Bucureşti în 3 ore. Cu puţin mai mult noroc, lumea din jurul meu ar fi dispărut dracului şi aş fi putut să mă scufund în intimitatea pe care doar gândurile aiurea ţi-o oferă.

Am întors capul când simţul olfactiv mi-a fost delectat cu un miros slab de parfum scump. De unde ştiam că e scump? Bună întrebare. Pentru că nu deranja. Cred că acesta este primul criteriu după care îmi clasific preferinţele pentru mirosuri. Pentru că nuanţele se amestecau plăcut, fără diferenţe stridente între notele de bază şi cele de vârf. Pentru că, îmi trezeau un sentiment de rafinament, pe care, licorile de pe tarabe la 3 lei, nu îl conferă.

O domnişoară, i-aş fi dat 19-20 de ani, căuta cu privirea un loc unde să se aşeze. I-am zâmbit, făcând un semn cu capul un semn către locul liber de lângă mine. S-a încruntat puţin, dar, ridicând din umeri, s-a trântit pe banchetă fără să zică nimic.

Am dat din umeri mental, observând că scotoceşte prin geantă şi scoate o pereche de căşti şi le îndeasă în urechi. S-a dus pe apa sâmbeti-i şansa mea de a-mi face datoria de animal social.

În poală, şedea cuminte laptopul cu jumătatea de poveste pe care am fost nevoit să o întrerup când m-am urcat în tren. Am deschis clapeta şi m-am pus din nou pe scris. Măcar să fiu productiv, dacă la interacţiune socială eram varză.

*

O rază de soare îmi cădea pe faţă, deranjându-mă. M-am răsucit mormăind, încercând să îmi acopăr ochii şi să mai fur câteva ore de somn, dar răul fusese deja făcut. Cu oasele troznind şi căscând de mamă mamă, m-am ridicat şi am luat-o în direcţia mirosului de cafea.

Stătea în dreptul aragazului, spărgând ouă într-o farfurie. De sub maieul subţire, forma sânilor liberi se putea ghici cu uşurinţă. Şi dacă nu se ghicea, creierul meu completa detaliile cu ajutorul amintirilor. Ştiam că deasupra sfârcului stâng, are o aluniţă; că în dreptul inimii avea un semn din naştere care, e drept cu puţin efort de imaginaţie, semăna cu o frunză de viţă-de-vie.

M-am apropiat încet, dar nu a zis nimic. Mi-am dat seama că ceva nu prea merge, prea se încăpăţâna să nu observe, chiar dacă în drumul meu, am lovit un scaun suficient de tare ca scârţâitul lui să trezească şi o babă surdă.

M-am răzgândit şi am luat-o din nou spre camera de unde venisem, dormitorul temporar, şi mi-am tras hainele pe mine. O tură rapidă în baie unde m-am spălat pe faţă şi pe dinţi şi din nou la datorie, pe scaunul deranjat.

M-am aşezat şi m-am pus pe aşteptat. Era 10:09 dimineaţa. Avea timp până la şi 25 să spună ceva, dacă nu, eram decis să o forţez să se uite la mine. Până atunci însă, m-am servit cu o ceaşcă de cafea, urmărindu-i ceafa.
– Cred că am făcut o greşeală, a spus în cele din urmă, turnând amestecul în tigaie. 10:12. Doar trei minute, bun. Nu am zis nimic. Îi vedeam umerii încordaţi şi m-am decis să îi dau timp. A amestecat omleta privind fix la paleta de lemn. 10:16 a pus tigaia de o parte, dar nu s-a întors spre mine. Părea că analizează o placă de faianţa şi, a dracului placă, era cel mai fascinant lucru pe care îl văzuse omenirea de la descoperirea focului în coace.

S-a întors spre mine şi a deschis gura să spună ceva. A tras aer în piept, l-a ţinut pentru o secundă lungă, după care i-a dat drumul afară cu un oftat. Umerii i-au căzut şi şi-a acoperit faţa cu mâinile.
– Geo? Am deschis eu gura eu pentru prima dată. Vrei să vorbim? A clătinat din cap lent şi s-a sprijinit de marginea chiuvetei, lacrimi curgându-i de la colţurile ochilor.

M-am ridicat şi am apucat-o uşor de cot. Am împins-o spre scaunul de pe care mă ridicasem şi i-am pus o cană de cafea în faţă. Cinci minute mai târziu, fiecare mânca şi se încăpăţâna să nu îl privească pe celălalt. La sfârşit, am strâns masa şi m-am pus fix în faţa ei:
– Ascultă-mă. Uită-te la mine când vorbesc, te rog. Poate că ne-a luat valul. Poate că nu a fost cea mai bună alegere. Poate că ne-am comportat ca doi puşti care… nu ştiu, spune-i imaturi. Dar, eu nu regret nimic, OK? Suntem oameni, avem nevoie de oameni, avem nevoie să ne simţim apreciaţi, iubiţi şi în siguranţă. Eşti femeie, eu sunt bărbat, ne-am plăcut. Este normal, este profund uman. Am tăcut şi am întins o mână să îi dau un cârlionţ care îi cădea pe frunte. Şi în plus, am continuat aproape în şoaptă, să ştii că eşti o femeie specială, ok? Poate că aşa a fost să fie şi eu aveam mai multă nevoie de tine decât tu de mine. La ultimele mele cuvinte, a clipit surprinsă. Da, am continuat eu, nu cred că eşti slabă dacă la asta te gândeşti. Nu cred nici că eşti o femeie uşoară sau alte prostii. M-am simţit extraordinar cu tine în braţele mele şi, eu unul, nu regret nimic. Absolut nimic. Acum, arată-mi te rog zâmbetul tău de zile mari şi promit că o să fac ce nu a făcut nici un bărbat pentru tine, pun pariu: o să spăl vasele.

A zâmbit timid, dar era tot ce aveam nevoie. M-am ţinut de cuvânt în timp ce ea strângea firimiturile de pe masă.

Ultima farfurie a alunecat în suportul de uscat. M-am şters pe mâini şi am cuprins cu privirea întreaga încăpere. Mulţumit, m-am dus să îmi iau bagajul şi să gândesc puţin.

Trăgeam fermuarul bagajului când am simţit o mână pe antebraţul meu:
– Nu pleca încă. Nu am zis nimic, m-am mulţumit doar să mă întorc spre ea. S-a aruncat în braţele mele şi a început să plângă. „Mă, dar mult îi place să dea apă la şoareci” mi-am spus aproape amuzat. Am tras-o spre canapea, pe care am căzut cât se poate de disgraţios, făcând arcurile să scârţâie în semn de protest.

A plâns mult, mult şi cu suspine. A vorbit şi mai mult, de multe ori incoerent şi sărind de la un subiect la altul. Eu, am ascultat-o. Nu avea nevoie de sfaturi sau răspunsuri. Căuta doar să îşi verse supărarea, să „dea drumul la nişte abur” cum spun americanii. Lacrimile au secat mult înaintea cuvintelor. Stătea doar cu capul în poala mea, vlăguită şi goală. Goală de sentimente, de idei, de perspective; goală în priviri şi în exprimare. I-am mângâiat obrazul şi s-a trezit. S-a ridicat în picioare şi şi-a tras maieul peste cap. Pantalonii au urmat la fel de rapid pe podea. „Fă dragoste cu mine” mi-a spus întinzându-se pe covor şi depărtându-şi picioarele. „Iubeşte-mă înainte să pleci, fă-mă să mă simt femeie, cum ai spus în bucătărie”.

Ne-am rostogolit goi pe podeaua sufrageriei. Tandreţea dispăruse. Reţinerile, nu îşi mai aveau locul. Ruşinea, aparenţele şi ele fuseseră date uitării. Ne agăţam unul de celălalt cu disperarea celui care fusese aproape să moară, care pluteşte în derivă şi brusc o bucată de catarg i se iveşte providenţial în cale.

Am pătruns-o brusc. Ea şi-a înfipt unghiile în spatele meu, gemând înalt şi prelung. Ne-am sărutat cu pasiune, buzele strivindu-se, limbile jucând înebunite, muşcându-ne şi luptându-ne mai mult cu o imagine.

Am apucat-o de sâni, strângând fără menajamente. A ţipat din nou, o singură dată, jos, din fundul gâtului. Sub mine, îşi balansă capul nebuneşte într-o parte şi în cealaltă în ritmul pompărilor, părul ei şaten jucându-i în jurul capului.
– Mai tare, a gâfâit, vreau mai tare.

Am încercat să îi fac pe plac, dar se vede treaba că nu m-am ridicat la nivelul cerut, pentru că m-a împins de pe ea, lovindu-mă cu capul de măsuţa de cafea. Ameţit, m-am ridicat într-un cot, dar m-am trezit din nou trântit la pământ de greutatea corpului ei în rostogolire.

Fără să îmi lase timp să mă dezmeticesc, s-a pus deasupra mea, înfigându-se dintr-o mişcare până la capăt. Nu ştiu de unde avea atâta energie, vitalitate şi rezistenţă. Mă călărea îndrăcit, sânii ei sărind dezlănţuiţi. Am întins mână să o ating, dar s-a lăsat pe spate mult, sprijinindu-se pe palme. Cu capul pe spate, cu ochii închişi, gemea scurt şi sacadat de fiecare dată când se lăsa în jos şi penisul meu se lovea de cervixul ei.
– Aşa… da… ahaa… ce… bi-ne… e… ahaa… să… nu… îţi… dai… dru-mul… acum… Aproape că se lăsase de tot pe spate, forţându-mă să îmi ridic torsul de la podea şi să mă aplec spre ea.
– Lo-ve-şte-mă! Hai, loveşte-mă! I-am tras o palmă peste sâni, mai mult mecanic, fără să înregistrez cu adevărat gestul. A gemut pe un ton aproape plângăreţ, cerându-mi să dau mai tare.

M-am conformat şi nu după mult timp, palmele mele lăsau urme roşiatice pe pielea ei.
– Pe masă… vreau… pe… mă-sa. Fără să ne oprim, ne-am târât împreunaţi şi am reuşit să îmi pun fundul pe masă joasă pentru cafea. S-a ridicat, s-a întors cu spatele spre mine şi s-a înfipt din nou. Am apucat-o de şolduri. De fiecare dată când se izbea de mine, masa scârţâia şi se cutremură sub noi. Pentru că stăteam pe margine, de multe ori se înclina, picioarele de pe latura cealaltă ridicându-se de la podea de la ferocitatea asalturilor.

Am prins-o de sâni şi i-am urlat că nu mai am mult. Mi-a zis să îmi dau drumul în ea, să o umplu, să mă simtă atât de adânc că… nu a mai apucat să îşi termine frază, din cauza orgasmului care i-a zguduit corpul. Am ejaculat odată cu zvâcnirile ei. Masă s-a prăbuşit cu noi, scoţându-mă din ea. Ultimele jeturi i-au aterizat în cădere pe clitoris şi pe înteriorul coapselor şi de acolo pe covor, strângându-se într-o pată care se tot lăţea.

Rămâi la curent cu ultimele fantezii erotice publicate

Adaugă adresa ta de e-mail ca să primeşti fanteziile erotice dbirect la tine în inbox

O poveste banală #2 | Fantezii cu necunoscuţi | Fantezii erotice
Votează articolul

Advertisements

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *