„Ce faci”? M-a întrebat ea intrând în cameră şi întinzându-se ca o pisică. „Scriu”, i-am răspuns eu, ridicând privirea din ecranul laptopului. A făcut doi paşi în cameră, apropiându-se de mine. Corpul ei tânăr era acoperit doar de un tricouţ larg...
Am fost trezit din reverie de fluierul trenului. Deja oamenii se înbulzeau pe la uşile vagoanelor. În mare grabă, mi-am strâns catrafusele şi am luat-o şi eu spre trepte, aşteptându-mi rândul în spatele unui domn venerabil care de abia îşi trăgea...
Prin faţa ochilor mei defilau imagini, case, câmpuri, stâlpi şi turme, oameni şi maşini, şosele şi câini, prostituate şi mame, bărbaţi cu faţa arsă şi adolescenţi cu erupţii de acnee. Prin faţa ochilor mei treceau crâmpee din-un tablou de Donna “fuck-you-viata”...
Camil Petrescu spunea: „Cuvântul este un mijloc imperfect de comunicare”. Şi avea (are) dreptate. Pe lângă faptul că reprezintă doar 20-30% din limbaj, cuvintele mai au şi acest defect, de a minţii. Atunci la ce sunt bune ele? Nu ştiu şi...